Ierarhia celor mai valoroase companii din România a fost dezvăluită în cadrul Galei ZF 2014 „România 5% creștere economică”, în care liderul informației de business Ziarul Financiar a sărbătorit 16 ani de existență, alături de lideri importanți ai comunității de business.
Potrivit clasamentului, cele mai valoroase 100 de companii din România însumează 55,1 miliarde de euro în 2014, în creștere cu 9,1% față de anul precedent. Top 100 cele mai valoroase companii ilustrează în prezent modul în care businessul românesc a trecut prin criză. Datele din acest an arată că multe din cele 100 de companii din top au continuat să recupereze din valoarea pierdută în anii de criză, însă sunt departe de maximul de 100 de miliarde de euro însumat în 2007.
Potrivit coordonatorilor anuarului, avansul din 2014 a fost susținut în parte de creșterea economică, un rol major avându-l majorarea profitabilității companiilor nelistate și diminuarea îndatorării companiilor din top, atât a celor listate, cât și a celor nelistate.
Clasamentul din acest an aduce și multe surprize. Nu mai puțin de 69 de companii au fost evaluate în creștere în această ediție a anuarului, cea mai puternică ascensiune venind de la Electrica S.A. La nivel de industrii, retailul a cunoscut cea mai importantă evoluție anuală, urmat de industria utilităților și de cea auto. La polul opus se află companiile din industria grea, cea de construcții și cea financiară, în scădere. De asemenea, opt companii sunt nou intrate în clasamentul din acest an. Capitalul autohton este reprezentat de 9 companii și o bancă.
Liderul clasamentului se menține Petrom, evaluat la 5,49 miliarde de euro, în scădere însă față de ediția din 2013. Locul secund rămâne și el ocupat de aceeași companie, Romgaz, cu o valoare de piață de 2,98 miliarde de euro, mai mare decât precedenta. Spre deosebire de 2013, locul 3 revine în acest an Fondului Proprietatea, care reusește să se impună în fața Orange – ocupanta locului trei din ediția precedentă – cu o valoare estimată la 2,64 miliarde de euro.
Hidroelectrica și Orange completează Top 5 cele mai valoroase companii din 2014, evaluate la 2,43 miliarde de euro, respectiv 2,4 miliarde de euro.
Procedural, pentru realizarea clasamentului companiile necotate au fost evaluate pe baza rezultatelor din anul anterior, iar pentru jucătorii listați la bursă s-a luat ca reper capitalizarea la 7 noiembrie 2014. Anuarul lansat de Ziarul Financiar, disponibil pe piață de joi, 27 noiembrie, reprezintă un instrument de lucru pentru toți managerii din companii.
În cadrul galei au fost acordate și o serie de premii speciale: Trust Motors – Pentru capital românesc în comerțul auto, Banca Transilvania – Pentru cea mai mare creștere din sistemul bancar, Cellini – Pentru promovarea industriei de lux pe piața românească, BCR – Pentru cel mai mare pariu pe România, Praktiker – Pentru încredere în economia românească.
Invitatul special al Galei ZF 2014 a fost Jacek Rostowski, fost ministru de finanțe al Poloniei în perioada 2007-2013, cel care a asigurat creșterea economică a țării sale în plină criză mondială.
Invitarea sa în România vine în contextul în care, în luna septembrie, Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5% creștere economică”, prin care și-a propus să mobilizeze clasa autohtonă de business – antreprenori și companii private – pentru a crea o platformă de relansare economică a României și a ajuta la elaborarea unui plan prin care România să ajungă mai repede din urmă economiile occidentale.
Ziarul Financiar este liderul informației de business din România – în cei 16 ani de existență s-a impus drept cea mai complexă și puternică sursă de informare din acest segment, oferind știri, date, analize și comentarii difuzate pe toate canalele, consumate de comunitatea de business, de la print și online, la mobile, video și evenimente.
Brand de referință al pieței de business, Ziarul Financiar este și lider absolut al audiențelor din acest segment, ediția online zf.ro având peste 1,6 milioane de vizitatori unici în luna octombrie 2014, potrivit datelor SATI. La rândul său, ediția tipărită a publicației conduce cu o audiență extinsă de 488.000 de cititori, conform valului SNA CAPI iunie 2012 – mai 2014.